Munțomanii

Proiectul „Munțomanii” a luat naștere în timpul pandemiei din pasiunea pentru munte, dorința de a cunoaște meleagurile țării și de a face mișcare, trăind un stil de viață sănătos. Am început cu ceva ușor și apoi am ales trasee medii și din ce în ce mai grele. De la 5 persoane în prima drumeție montană, am ajuns la un număr de 20 de participanți într-un timp foarte scurt. Și sperăm să ajungem la un număr cât mai mare.